Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu

Sunt anumite carti care imi sfasie sufletul si imi raman in minte foarte mult timp dupa ce le citesc, iar Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este unul din acele romane.

Aparuta in anul 1930, titlul sufera modificari devenind proces verbal de dragoste si razboiVarianta finala fiind Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi, la baza operei ca document autentic sta jurnalul de campanie al scriiitorului, povestea de iubire fiind pur inventata. 

Dupa cum bine stiti este una din multele carti pentru scoala, iar eu fiind “obligata” sa citesc acest roman(mai mult am facut-o din placere) m-am gandit sa fac si o postare in care sa prezint momentele care mi-au placut si in care m-am regasit.

Ca roman psihologic modern, Camil Petrescu a creat doua mari teme si anume iubirea si razboiul. Doua teme care pot fi asemanatoare, in opinia mea, deoarece atunci cand iubesti te lupti cu propriile ganduri si fapte sau chiar cu persoana aleasa.
O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp și trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obișnuiești greu, la început, să-ți placă femeia fără care mai târziu nu mai poți trăi. Iubești întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită, îți repeți că nu e loial s-o jignești, să înșeli atâta încredere. Pe urmă te obișnuiești cu surâsul și vocea ei, așa cum te obișnuiești cu un peisaj. Și treptat îți trebuiește prezența ei zilnică. Înăbuși în tine mugurii oricăror altor prietenii și iubiri. Toate planurile de viitor ți le faci în funcție de nevoile și preferințele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendință de stabilizare stările sufletești repetate și că, menținute cu voință, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.
Am avut un soc cand am citit aceasta intreaga fraza. De ce? Pentru ca atunci cand iti citesti sufletul spus in propozitii scurte, ai un soc. Eu cel putin l-am avut. Nu stiam daca ma doare sau daca ma simteam in cele din urma inteleasa de catre cineva, incat acesta mi-a pus cuvinte pe hartie, cuvinte pe care sufletul le tot spunea zapacit, dar gura si mintea nu le puteau rosti.

Stefan isi respecta sotia si se simte norocos pentru simplitatea de care au parte in relatia lor. Echilibrul se spulbera cand acesta primeste o mostenire in urma unui unchi decedat.

Ela devine preocupata de lucruri pe care inainte nici nu le baga in seama, iar Stefan observa asta. Devine tot ce el nu isi imagina ca va deveni vreodata.

Stefan este un personaj sensibil si lucid, uneori paranoic si are darul de a analiza totul, de a observa orice mic detaliu. 

M-am regasit in ambele personaje. M-am regasit in alegerile si greselile Elei, dar si in comportamentul hipersensibil al lui Stefan.  
Era în toate planurile mele. În toate bucuriile viitorului. La masă, la miezul nopţii în grădina de vară, în loc să ascult ce‑mi spunea vecinul sau vecina, trăgeam cu urechea, nervos, să prind crâmpeie din convorbirile pe care nevastă‑mea le avea cu domnul elegant de alături de ea. Nu mai puteam citi nici o carte, părăsisem Universitatea.
Stefan cedeaza, nu se mai poate concentra la Universitate si nu mai putea citii nicio carte. Sunt o inadaptata social, la fel ca el. Si o prostuta, la fel ca ea.

Totusi, Ela, la un anumit punct pare materialista si profita de bunatatea si afectiunea lui Stefan fata de ea pentru a pune pe numele ei cativa bani din mostenire. Dar in acelasi timp m-am gandit ca ce a facut a fost corect si rational. Pe timpul razboiului ar fi avut sanse de a deveni vaduva, fara niciun venit daca Stefan nu ii lasase nimic pe acte.

Cat despre razboi, cu ajutorul lui, Stefan uita de drama de care a avut parte cu Ela. Brutalitatea razboiului l-a facut sa realizeze ca sunt lucruri mult mai rele decat o despartire.

Toti avem un razboi cu care dam piept in fiecare zi. Trebuie sa luptam, sa inaintam pe branci si pe coate pana ajungem la destinatia finala. In cazul meu, am ajuns la sfarsitul razboiului tocmai atunci cand persoana care l-a cauzat, a plecat.
Pentru mine, dragostea aceasta era o lupta neîntrerupta, încare eram vesnic de veghe, cu toate simturile la pânda, gata sa previu orice pericol.
Am fost neatenta. Mi-am lasat sufletul in mainile unui necunoscut care mai apoi avea sa-mi fie motiv de fericire sau tristete.
I-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi… de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.

Niciun comentariu:

V.G. Un produs Blogger.